vineri, 11 martie 2011

Cred...

Ca printre lucrurile care ma intristeaza cel mai mult in lumea asta sunt si batranii care merg tristi pe strada. Care nu pot urca scarile sau care uita unde si`au lasat cheile. Pe care ii melancolizeaza vremurile pe care ei le considera apogeul vietii lor. Care se uita intristati la tinerii care alearga sau la tinerii care fac de ras specia umana. Azi mi`au dat lacrimile la metrou cand ma uitam la un batran... se chinuia sa urce scarile, iar dupa fiecare doua scari se oprea sa "isi traga sufletu`"... s`a intristat si mai rau cand m`am oferit sa il ajut, iar eu... eu am plecat, dupa ce l`am ajutat, cu lacrimi in ochi, gandindu`ma sincer ca nu vreau sa ajung asa... Pentru ca batranetea e atat de infricosatoare, atat de singura si de trista, incat prefer sa nu ajung sa ma stearga altii la cur. Nu stiu daca ai observat, da` batranetea nu numai ca te rapune fizic si iti ingalbesneste tenu`, ceea ce, implicit, iti da un aer de tristete, dar te razbeste si psihic. Pentru ca stii ca mai ai putin si te duci dracu`. In schimb, cand esti tanar, nu ai grija de maine. Nu te gandesti niciodata ca exista posibilitatea sa pleci cu doua minute mai tarziu de acasa si sa dea un imbecil cu masina`n tine si nu in ala care a traversat inaintea ta, tot pe trecerea de pietoni. Nu te gandesti ca maine poti sa mori si ca viata e imprevizibila. Ai planuri pe termen lung, stii ce o sa faci maine sau, pur si simplu, alegi ceea ce se numeste imprevizibilitate. Pentru oricare dintre cele doua ai opta, oricum nu iti pui problema unui sfarsit. Si`atunci? Cum sa nu fie batranii tristi si melancolici cand ei sunt constienti ca, odata cu fiecare ora care trece, se apropie tot mai mult de necunoscut. Si`asta ma doboara psihic, ma distruge sa vad oameni tristi chiar daca nu ii suport doar din simplul motiv ca`s oameni. Si ce crezi? Am ales sa merg cu capu`n jos pe strada si sa evit pe cat posibil contactu` vizual cu ceilalti muritori. Macar asa nu mai vad tristetea din ochii lor, nu mai vad primavara distorsionata prin ochii lor melancolici...



2 comentarii:

  1. O sa ajungem si noi asa,asta e cursul vietii..dar oare stiind cum sunt generatiile dupa noi va mai fi cineva care sa ne mai ajute la urcat??

    Sau doar la coborat..

    RăspundețiȘtergere