Cat de nasol ma simt…la cat de multe am de facut si nu am cand, nu am cum, nu am cu cine…imi vine sa ies afara sa strig vreau acasa…ironia sortii e ca in liceu abia asteptam “sa ma fac mare” sa plec in Bucuresti, sa fac eu marea cu sarea, sa rup gura targului…si cand colo, ce crezi? As vrea atat de mult cateodata sa fiu acasa, sa ma trezesc si sa fumez o tigara cu a mea mama, sa fac nEste baza cu tata, sa ma linga Kaya pe urechi, iar pisicu` meu afro`american sa fie iubaret. Da, sunt lucruri atat de banale pe care acum un an jumate nu le apreciam si care acum imi lipsesc atat de mult…Si seara cand vin tarziu acasa sa aud aceeasi placa parca stricata cum ca nu e frumos sa ajungi la ora asta acasa, ca ce zic vecinii ca pnm…Chiar daca ma trezeai in creierii noptii stiam toata teoria domnisoarei decente. Si mai imi e dor de discutiile cu tata despre literatura, teatru, poezie, de cum ma pupa el pe frunte si`mi facea in par…si mi`e dor de mainile lui mari care cand ma luau in brate ma faceau sa ma simt atat de mica…Si de mama imi e dor cand se uita ea urat ca cine stie ce tampenie am facut ori eu, ori cainele, ori una dintre pisici…
Mi`e dor de prietenii mei, de peatra, de viata mea de copil…Nu vreau sa ma fac mare, nu mai vreau sa cresc…vreau sa joc ratele si vanatorii si mai vreau sa ies la fotbal cu astia, sau sa mergem pe bloc si sa ne uitam o noapte intreaga la stele…mi`e dor de mine asa cum eram eu inainte…Mi`e dor sa merg la teatru, de profu` de mate si de cum radea el intr`o parte, de jardiniera din spatele blocului, de Alburica, de tot…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu